Un barbat din municipiul Suceava, care este cel mai mare colectionar de Dacii 1300 din tara, si-a propus sa faca o plimbare prin Europa, de aproape 7.000 de kilometri, la volanul unei masini romanesti tocmai din 1969, primul an in care s-a fabricat Dacia in Romania.
Masina cu care Danut Cramarciuc vrea sa strabata Europa a fost cea de-a 90-a din istoria uzinei de la Mioveni si arata ca in prima zi. „Desi e veche de peste 40 de ani, credeti-ma, unde merge oricine cu orice masina, merg si eu cu Dacia. Are maxim in bord 145 de kilometri la ora, iar pe autostrada circul fara probleme cu 120”, explica suceveanul. Dacia 1300 a lui Danut Cramarciuc va trece prin Ungaria, Austria, Germania, Belgia, va ajunge in Franta, dupa care, de aici, pe vapor, se va indrepta spre Anglia. In Anglia si in Franta va participa la intalnirile unor pasionati de masini vechi. La Londra va lua parte la o intrunire „old timer” a tuturor colectionarilor de masini vechi, iar in orasul francez Chartres, la intrunirea Renault-istilor, unde Dacia 1300 nu poate lipsi. Costurile excursiei variaza intre 2.500 si 3.000 de euro, ocazie cu care Danut Cramarciuc a anuntat ca e in cautare de sponsori.