Petre Toba va prelua conducerea Politiei Romane.
Seful Inspectoratului General al Politiei Romane, Liviu Popa, va fi inlocuit. El va fi seful IJP Bihor. Ministrul Administratiei si Internelor, Ioan Rus, va inainta propunerea sa de schimbare premierului Victor Ponta.
Propunerea de schimbare a sefului Politiei Romane vine la cateva zile dupa ce premierul Victor Ponta declara, ca urmare a fugii lui Sile Camataru, ca a cerut ministrului de Interne, Ioan Rus, sa prezinte, miercuri, in sedinta de Guvern, un raport privind urmaritii general si ca ar putea fi dati afara sefii din Politie, daca acestia sunt vinovati de situatia existenta.
„Nu e normal sa stim ca sunt atat de multi in libertate si vedem, daca e cazul, facem schimbari si de conducere, si de sistem, pentru ca cei care sunt dati in urmarire chiar trebuie prinsi, nu trebuie sa fie doar trecuti intr-un computer acolo si sa nu se preocupe nimeni de ei”, a spus Ponta.
Chestorul Petre Toba, care din martie 2012 este sef al Departamentului de ordine si siguranta publica, a mai fost sef al Politiei Romane, intre 2009 – 2010.