Marius Holt, 18 ani, este una dintre victimele lui Anders Breivik, care a supravietuit masacrului din Norvegia, de anul trecut.
Tanarul a povestit in fata instantei, in timpul procesului lui Anders Breivik, cum s-a catarat pe o stanca de 16 metri si a ramas acolo suspendat pentru a scapa cu viata.
„Breivik era chiar sub mine, langa stanca, si impusca oameni. Am inceput sa plang, dar am decis sa-mi inghit lacrimile pana cand voi fi in siguranta. M-am gandit la mama mea”, a declarat acesta.
Marius a fost ultimul supravietuitor de pe insula Utoya, unde Breivik a impuscat 69 de persoane. El a vazut cum cel mai bun prieten al lui a fost ucis si cum criminalul, imbracat in politist, a impuscat o tanara direct in cap.