Peste 80 de oameni au fost raniti, ieri-dimineata, dupa ce trei tramvaie care circulau pe linia 41 s-au ciocnit in pasajul Lujerului din Capitala. Tot ieri, in tara, au avut loc mai multe accidente care s-au soldat cu un mort si mai multi raniti grav.
Incidentul s-a produs in jurul orei 07.30, dupa ce un tramvai s-a defectat si a ramas blocat pe linie, in Pasajul Lujerului. La scurt timp, un alt tramvai a oprit in spatele sau, asteptand, cu usile inchise, ca avaria sa fie remediata. Nu a mai fost insa timp. Un al treilea tramvai, care nu ar fi fost dotat cu statie de emisie receptie, a intrat lansat in pasaj, iar vatmanul nu a mai apucat sa opreasca la timp si a provocat un accident in lant, care a fost la un pas sa se termine cu un adevarat carnagiu. In momentul impactului, oamenii inghesuiti in cele trei mijloace de transport s-au rostogolit unii peste altii, fara insa ca vreunul sa sufere rani care sa-i puna viata in pericol. Aproximativ cinci minute mai tarziu, la fata locului au inceput sa ajunga si primele ambulante, insotite de masini ale politiei rutiere. Imediat, zeci de raniti, cu capetele sparte sau contuzii puternice au fost preluati de medici si transportati la Spitalul de Urgenta Floreasca, Universitar si Elias. In acelasi timp, un copil a fost dus la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. Politistii rutieri au deschis o ancheta pentru a stabili cine se face vinovat de accident. Oprescu a cerut ancheta Primarul general Sorin Oprescu a solicitat ieri infiintarea de urgenta a unei comisii de ancheta formata din reprezentanti ai Municipalitatii si ai RATB, pentru a determina cauzele accidentului. Comisia va analiza respectarea normelor de reparatii si intretinere a tramvaielor implicate si a regulamentului de instruire periodica a vatmanilor. Toate cele trei tramvaie au trecut in ultimii ani prin procese de modernizare.