Minus 23 de grade Celsius s-au inregistrat, joi, la Miercurea Ciuc, fiind cea mai scazuta temperatura din tara, iar meteorologii afirma ca temperaturile din primele opt zile ale acestei luni au fost cele mai scazute inregistrate in luna martie in ultimii sapte ani.
In Harghita, de la inceputul saptamanii s-au inregistrat temperaturi din ce in ce mai scazute. Astfel, daca luni dimineata la Miercurea Ciuc au fost minus 17 grade Celsius, joi dimineata s-au inregistrat minus 23 de grade.
„Cel mai frig a inceput sa fie pe la ora 5.00, cand minima a fost de minus 23 de grade Celsius. Pana in jurul orei 8.00 valorile termice au fluctuat in jurul acestei temperaturi”, a afirmat meteorologul Gyorfi Tunde de la statia meteo din Miercurea Ciuc.
Si la Toplita a fost ger, minima ajungand la minus 22 de grade Celsius. Meteorologul Floarea Schuller de la statia meteo din Toplita a declarat ca primele opt zile ale lunii martie au fost cele mai reci din ultimii sapte ani, inregistrandu-se si cele mai multe zile geroase consemnate consecutiv.
„In anul 2005 am mai avut in prima decada a lunii martie minus 21 grade Celsius, dar numai o zi, pe cand in acest an temperatura a inceput sa scada cu cate un grad din 5 martie, cand au fost minus 18 grade Celsius, pana la minus 22 de grade astazi, deci am avut patru zile consecutive cu ger si cu temperaturi in scadere continua”, a precizat Floarea Schuller.
Minima absoluta a lunii martie in Harghita, de minus 29 de grade Celsius, a fost inregistrata in anul 1986 la Miercurea Ciuc.