La cererea mai multor cititoare ale romanului biografic al lui Catalin Botezatu, care si-au dorit sa-l auda pe designer povestind despre propria viata, pe 8 Martie, de Ziua Femeii, va fi lansat audiobook-ul “Trei vieti. Pedeapsa”. In asteptarea aparitiei pe piata a audiobook-ului, cititorii CANCAN.ro vor putea asculta zilnic, in avans, pasaje din roman. In plus, cei mai norocosi dintre ei pot castiga, prin tragere la sorti, unul dintre cele 10 audiobook-uri cu autograful lui Catalin Botezatu, in cadrul unui concurs special.
In primul episod, Botezatu vorbeste despre primii ani ai vietii sale, oprindu-se emotionat la perioada liceului. „Am intrat lejer la liceu, pentru ca eram un tocilar ingrozitor. Mama ma caftea ori de cate ori luam un 8 si trebuia sa iau nu stiu cati de 10 ca sa repar greseala!”, spune creatorul de moda. Anii de liceu din Alexandria n-au fost insa doar despre lectii si note. „Trebuie sa recunosc ca am fost un fericit al soartei fiindca eram un pusti haios, dragut si atrageam toate fetele. Primele mele prietene au fost cu patru ani mari decat mine. Imediat ce am intrat acolo am fost agatat de secretara UTC care era cu mult mai mare decat mine, m-a agatat pur si simplu…”, povesteste amuzat Botezatu.