Antrenorul Stelei s-a racit de fata de oamenii din stafful sau, dupa ce Gigi Becali ar fi aflat niste lucruri din sanul echipei.
Ilie Stan nu mai este in relatii foarte bune cu doi dintre oamenii din stafful sau. „Iliesta” ii banuieste pe Edi Iordanescu si Narcis Raducan ca il „sifoneaza” la patron. Mai exact, totul a inceput inainte de meciul cu Twente. Atunci, Narcis si Edi au mers sa urmareasca un meci al olandezilor, iar concluziile lor au fost clare. „Ilie, nu juca pe dreapta cu Dananae, nu are sanse in fata lui Ola John”, ar fi spus cei doi oameni din stafful stelist. Stan nu a ascultat sfatul lui Iordanescu Jr. si al directorului sportiv si a inceput jocul cu Dananae, acesta fiind schimbat la pauza, dupa o repriza foarte slaba. Dupa meci, Gigi Becali l-a acuzat pe Ilie Stan ca nu a facut cum trebuie echipa si ca nu a ascultat de ceilalti, acesta fiind motivul pentru care „Iliesta” este convins ca Raducan si Iordanescu s-au plans la patron ca nu au fost ascultati.