Traficul de calatori a fost reluat pe ruta Bucuresti - Constanta, iar linia feroviara Ciulnita – Calarasi Nord a fost redeschisa, informeaza, miercuri, CFR. Pe intreaga retea feroviara personalul feroviar actioneaza in continuare cu utilaje pentru deszapezire, astfel incat circulatia sa fie reluata in conditii de siguranta.
Circulatia trenurilor pe sectia Rosiori – Turnu Magurele a fost reluata marti. In prezent, din cele 1.947 de trenuri inscrise in grafic pe intreaga retea de cale ferata sunt anulate 229 de trenuri. Masura de anulare a trenurilor a fost luata pentru fluidizarea traficului in jumatatea de sud a tarii si pentru interventia cu utilajele pentru deszapezire.
In ceea ce priveste traficul de marfa, pe raza regionalelor Constanta si Galati au prioritate trenurile care transporta produse petroliere, combustibil, produse perisabile sau materie prima pentru combinatele care lucreaza la foc continuu.
Sectiile feroviare vor fi redeschise in functie de evolutia conditiilor meteorologice si dupa finalizarea operatiunilor de deszapezire, precizeaza CFR.