Patronul Rapidului vrea un angajat care sa aiba grija de imaginea clubului, doar ca bugetul salarial pentru acest lucru este foarte restrans.
George Copos este foarte atent la fiecare cheltuiala pe care o face. Nu a intrat prea serios in aceasta campanie de transferuri, iar cand vine vorba de angajati pentru club este chiar mai circumspect. Convins de restul oficialilor ca echipa ar avea nevoie de un ofiter de presa, Copos le-a transmis colaboratorilor: „Trebuie sa fim foarte atenti, pentru ca deja fondul salarial este urias. Cel care se va ocupa de imaginea Rapidului trebuie sa o faca in primul rand din pasiune pentru aceasta echipa. Nu ne trebuie neaparat un P.R. experimentat, poate fi si un incepator. Ne trebuie unul, ca toate echipele au, dar important este sa ne incadram intr-un salariu de 1.500 de lei pe luna”. Chiar daca au inceput cautarile, rapidistii nu au gasit inca pe nimeni care sa accepte conditiile impuse de patronul echipei, avand in vedere ca in Liga I aceasta functie este recompensata in general cu cel putin 1.000 de euro pe luna. In plus, la Rapid exista teama ca salariul ar putea fi platit cu mari intarzieri.