Un fost ofiter, constructor de tancuri, produce manual, la Cisnadie, in Sibiu, praline belgiene, tablete si figurine de ciocolata, care ajung in hoteluri de lux, in mai multe muzee din tara, la petreceri private sau chiar la Ambasada SUA.
Originar din Barlad, Florin Balan are 48 de ani si a fost un ofiter care construia tancuri, dar care a renuntat la viata cazona si a urmat cu perseverenta un vis: acela de a avea o ciocolaterie.
„Am studiat matematica cu profesorul Vasile Dumitrache, un discipol al lui Ion Barbu. Omul acesta a fost acolo unde se inventa matematica. Inchipuiti-va ca, in liceul nostru, pedepsele pentru orice prostie se acordau in probleme de matematica si fizica. De exemplu: nu purtai uniforma, 50 de probleme pe saptamana. Din liceul nostru se mergea la fazele superioare ale olimpiadelor de matematica si fizica cu autocarul, atat eram de multi”, povesteste Florin Balan.