La inceputul secolului trecut, in vremuri de criza si de nesiguranta, sute de vapoare acostau pe Insula Ellis, in America. 10.000 de emigranti pe zi, plini de speranta, visau la o viata mai buna si la un viitor sigur pentru urmasii lor. Veneau din toate colturile Europei si multi erau chiar din Romania. Mii de familii de etnie romana, evreiasca, saseasca, secuiasca plecasera din Romania ca sa ofere un alt fel de viata copiilor si nepotilor lor. Iar unii dintre ei nici nu visau ca urmasii lor vor deveni celebri, ca o lume intreaga le va privi fiii si nepotii in salile de cinema si ii va adula ca pe mari staruri de film.
Aceasta este lista de povesti de actori celebri la Hollywood care au radacini in Romania.
Sylvia Sydney
A fost una dintre cele mai „glamuroase” si mai admirate actrite din generatia ei si istoria filmului a clasat-o in zona de „frumuseti dramatice ale Hollywoodului”.Sylvia Sydney si-a inceput cariera pe Broadway, la 16 ani, in 1927, si si-a incheiat-o 70 de ani mai tarziu. A fost muza lui Hitchcock si partenera unor monstri sacri ai Hollywoodului: Spencer Tracy, Gary Cooper, Clark Gable, Humphrey Bogart, Henry Fonda.A fost considerata una dintre cele mai frumoase actrite din cetatea filmului american si ea spunea ca mosteneste sarmul de la mama ei, Rebecca, o croitoreasa evreica nascuta langa Bacau, in Romania.Tatal Sylviei (Sofia, in certificatul de nastere) era de origine rusa si parintii ei au divortat cand starul hollywoodian avea 5 ani. Rebecca s-a recasatorit cu un medic stomatolog, Sydney, care a infiat-o si pe Sylvia.10 ani mai tarziu, tanara isi incepe cariera pe Broadway si, in cei 70 de ani care au urmat, a facut 42 de filme si zeci de serii de televiziune.Sylvia Sydney, fiica Rebeccai din Bacau, are steaua ei pe „Hollywood Walk of Fame”, 6245 Hollywood Boulevard.