O intamplare absolut incredibila s-a petrecut in urma cu doua zile intr-o benzinarie Petrom, in zona Drumul Sarii din Bucuresti: o tanara care isi alimentase masina a intrat in toaleta benzinariei si a fost fotografiata de un individ cu telefonul, pe geamul intredeschis, intr-un moment intim!
Povestea poate ca ar fi ramas o intamplare necunoscuta daca individul nu ar fi facut a doua fotografie, moment in care a fost observat de tanara, a carei identitate am decis sa o pastram necunoscuta.
„Am intrat la toaleta si dupa cateva momente am ridicat privirea si l-am vazut pe geam pe un tip cu sapca Petrom si un telefon negru cu rosu care ma fotografia. Am inceput sa strig, am iesit si am vorbit cu sefa de tura. Intr-un final, la insistentele mele, a aparut si respectivul, pe care l-am recunoscut. Era un tip mai solid, iar cand i-am cerut sa imi arate telefonul era exact ca cel pe care il vazusem pe geam!”, ne-a declarat tanara, care a sunat la politie.
Un echipaj a venit la fata locului, unde intre timp, conform tinerei, angajatul Petrom (identificat drept Marius M.) a incercat sa ii ofere o suma de bani pentru a nu depune plangere. „De fata cu politia a recunoscut initial, dar dupa aceea l-am auzit ca ii spunea sefei lui ca sunt nebuna. In fata mea si-a cerut scuze si m-a intrebat cat vreau ca sa tac, ca nu vrea sa isi piarda serviciul”, a mai spus tanara.
Ea a fost revoltata si de faptul ca sefa de tura nu a luat nicio masura, ci s-a limitat la a spune ca Marius este un angajat foarte bun, care nu a facut pana acum probleme.
Purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, comisarul-sef Diana Sarca, a precizat pentru CANCAN ca a fost depusa o plangere si ca politistii de la Sectia 19 au inceput cercetarile. In momentul de fata, se pare ca inca nu s-a gasit o incadrare juridica a faptei, surse din cadrul anchetei precizand ca in acest caz ar putea fi vorba de ultraj contra bunelor moravuri, o infractiune care se pedepseste, conform art. 321, cu inchisoare de la unu la cinci ani.Reporterii CANCAN au ajuns la fata locului, unde au aflat de la colegii lui Marius ca acesta si-a luat cateva zile libere. Contactat telefonic, angajatul Petrom nu a dorit sa faca niciun fel de comentarii legate de incidentul de acum doua zile, dar a precizat ca intre timp si-a dat demisia, urmand a se prezenta si la Sectia 19 de politie, unde va fi audiat.
„Este mai mult decat deranjant ceea ce s-a intamplat! In locul meu putea sa fie orice femeie si probabil ca nu am fost prima pe care a pozat-o cu telefonul. Fireste ca intre timp a sters pozele, dar ma astept ca politia sa isi faca datoria, pentru ca asemenea fapte nu pot fi admise in nicio tara civilizata! Nu se poate sa traim printre asemenea oameni bolnavi sau perversi, in cel mai fericit caz pusi pe glume proaste”, a concluzionat tanara, care a adaugat ca de acum va evita toaletele benzinariilor.