Secretarul general al guvernului, despre care ziarul CANCAN a dezvaluit in luna iunie ca si-a trimis subalternele ca sa curete vila fiului ei, a ajuns din nou in centrul unui scandal. Daniela Andreescu este acuzata de europarlamentarul Cristian Preda ca a impartit rudelor imobile aflate in grija institutiei pe care o conduce, motiv pentru care politicianul i-a cerut ieri demisia de onoare.
Dupa ce, in urma cu doar cateva luni, CANCAN a dezvaluit in exclusivitate ca Daniela Andreescu, secretarul general al guvernului, a fost acuzata ca si-a trimis angajatele sa curete vila fiului ei in cartierul Giulesti, ieri o noua bomba a explodat. Ea a fost acuzata ca ar fi dat in folosinta, din patrimoniul institutiei pe care o conduce, doua imobile unor membri ai familiei. Imobilul de pe strada Matei Basarab nr. 71 a ajuns in posesia Clubului de pescuit sportiv Delta Fishing, o asociatie non-profit din care face parte si sotul „sefei de la guvern”, Aurel Teodorescu. Numai ca la aceeasi adresa figureaza la Registrul Comertului si o firma care desfasoara activitati economice: Huntfish Delta SRL, la care Aurel Teodorescu este actionar, detinand 51% din partile sociale. Si Bogdan Teodorescu, fiul vitreg al secretarului general, s-a dovedit a fi extrem de norocos. In 2009, Bogdan a fost consilierul personal al Danielei Andreescu, la Secretariatul General al Guvernului, iar in acest moment lucreaza ca director la sucursala care se ocupa de administrarea fondului funciar. Fiica din prima casatorie a „sefei de la guvern”, Irina Zisman, a fost si ea angajata la AVAS, institutie aflata in subordinea mamei sale, iar in prezent detine firma Daniro Events, care a castigat un contract pentru furnizarea de aranjamente florale la Senat. La aceeasi firma este angajat si Aurel Teodorescu, care, in 2009, a obtinut de la firma respectiva un salariu de 27.000 de lei. Ieri, in timp ce era somata sa-si prezinte demisia de onoare, Daniela Andreescu se afla, conform unui comunicat remis de guvern, intr-o delegatie in Israel, cu ocazia unei reuniuni interguvernamentale.