Cei doi fii ai primarului din Deta (Timis), arestati in urma unui scandal produs in luna iulie la o terasa din oras si soldat cu injunghierea a trei tineri, vor fi cercetati in libertate dupa ce Tribunalul Timis a respins luni recursul procurorilor la decizia Judecatoriei, de punere in libertate.
Purtatorul de cuvant al Tribunalului Timis, Lavinia Biris, a declarat corespondentulul Mediafax ca magistratii acestei instante au decis punerea in libertate a lui Bogdan si Daniel Roman, precum si a celorlalti patru inculpati in acest dosar, printre care si presupusa victima a fiilor primarului din Deta, Stefan Alexandru.
Ea a spus ca magistratii Tribunalului Timis au decis sa respinga recursul procurorilor inaintat la decizia Judecatoriei Deta data joi, prin care se hotarase punerea in libertate a celor sase persoane.
Biris a afirmat ca Stefan Alexandru a primit interdictia de a parasi tara, in timp ce ceilalti cinci inculpati vor fi cercetati in stare de libertate sub control judiciar. Decizia este definitiva.