Ben Stewart si Dan Stewart sunt autorii documentarului "Ungrip", in care, dupa ce isi exemplifica teoria prin experienta familiei Rob of the Page, isi continua rationamentul astfel: presupunem ca majoritatea oamenilor sunt dependenti de sistemul socio-politic in care s-au nascut si ca ei traiesc dupa regulile sistemului, reusind sa acumuleze securitate personala/statala, bani, succes, sex, statut, putere etc. V-ati intrebat vreodata de ce acesti oameni nu sunt niciodata multumiti de cat au acumulat si de cata putere au?
V-ati intrebat de ce niste oameni „realizati” devin, de fapt, niste fiinte „din tabla si plastic”, adica fara bunatate, fara generozitate, fara dragoste fata de propriii copii, fara intelegere fata de oamenii sarmani? Poate pentru ca traiesc in bogatie si lipsa de griji, dar platesc un pret mare: nu-si mai apartin! Ei sunt rotite intr-un angrenaj exclusivist si o greseala cat de mica poate insemna excluderea din „clubul” select. V-ati gandit vreodata ca felul in care muncim si traim, fiind inregimentati intr-un sistem, interactioneaza cu corpul nostru si ca atunci cand depasim baremurile de suportabilitate, corpul incepe sa reactioneze, incercand din rasputeri sa ne avertizeze asupra greselilor multe si grave pe care le facem in fiecare zi, in incercarea disperata de a fi ca toti ceilalti, adica bine incadrati in sistem? Incadrarea cat mai completa in sistem poate, asadar, insemna boala de cele mai multe ori? Ati numarat vreodata cate legi, hotarari si norme metodologice exista in orice domeniu de activitate? V-ati intrebat vreodata ce legatura exista intre un morman de legi (dintre care unele destul de aberante) si sentimentul permanent de frica pe care il induc fiecaruia dintre noi, imbolnavindu-ne incet si sigur? Daca Dumnezeu care ne-a facut dupa chipul si asemanarea Sa, adica buni, frumosi si liberi si daca Parintele ceresc a rezumat modul nostru de viata in Zece Legi, care ne sunt suficiente pentru a trai omeneste, cine vrea sa ne fure viata si sa ne uniformizeze personalitatea? Semenii nostri, care fac parte din cluburi „selecte”? Statul, care este o entitate teoretica? Ambele categorii?