La singura crescatorie de fazani din Gorj, pasarile poarta "ochelari". Nu pentru a parea fitoase, ci pentru a nu se manca intre ele.
Sotii Chilea au in curtea lor din satul Hobita, comuna gorjeana Pestisani, 1.500 de fazani si vor sa-si extinda afacerea. Pasarile sunt vedete in sat, iar oamenii se minuneaza vazand fazanii cu ochelari. Proprietara Cornelia Chilea, asistenta medicala, spune ca le-a pus pasarilor ochelari de protectie pentru ca, atunci cand se vad, fazanii se mananca intre ei. Femeia spune ca aceste galinacee se comporta altfel in crescatorii decat in salbaticie si, de aceea, a investit 1.500 de lei in ochelarii pentru pasari. „Fazanii se mananca intre ei atunci cand se vad si, pentru a evita pierderile, le-am cumparat ochelari de protectie. Sunt ochelari speciali, care se monteaza pe cioc si ii impiedica sa se vada”, a explicat gorjeanca. Proprietara crescatoriei spune ca din vanzarea carnii de fazan se pot scoate bani frumosi, iar intretinerea si cresterea pasarilor nu este costisitoare. Are 1.500 de pasari