Interpretul de muzica populara Aurel Tamas a fost executat silit de Autoritatea Nationala a Vamilor pentru neplata taxelor la o masina importata in 2006.
Instantele clujene au inceput executarea silita a cantaretului pentru suma de 53.000 de lei, reprezentand taxe vamale pentru importul unui Mercedes CL 500. Dupa ce, in 2008, Tamas a avut castig de cauza anuland actele de executare silita, in 2010 s-a trezit din nou cu contul bancar blocat. „Desi am achitat taxele, au pornit executarea silita prin indisponibilizarea tuturor veniturilor mele prezente si viitoare, eu fiind in imposibilitatea de a-mi putea acoperi nevoile zilnice de intretinere a familiei”, a precizat Tamas in instanta. El a cerut si restituirea sumelor pe care banca le-a virat deja in contul Vamii. Judecatoria Cluj a respins insa atat contestarea la executare, cat si cererea de suspedare a acesteia. Reprezentantii Vamii si ai Finantelor sustin ca nu a platit nimic si i-au luat recent banii din cont.