Un caine adoptat de la un adapost pentru animale din Chaddlewood, Marea Britanie, i-a multumit stapanului sau intr-un mod cu totul deosebit pentru faptul ca i-a oferit un camin.
Faun se plimba printr-o padure cu Liam Brooks, un adolescent de 16 ani, cand baiatul, care sufera de epilepsie, s-a prabusit la pamant si a inceput sa aiba spasme. Speriat, cainele si-a infipt coltii in blugii stapanului si a incercat sa-l tarasca, pentru a-l scoate din padure. Cum nu a reusit sa-l miste prea mult, patrupedul a inceput sa latre si sa dea ture de colo-colo, pana ce a fost auzit de niste politisti care patrulau la marginea padurii. Datorita lui Faun, care nu a incetat sa latre nicio secunda, Liam Brooks a fost gasit cu usurinta de politisti, care i-au oferit primul ajutor.