Papa Benedict al XVI-lea a afirmat sambata ca atentatele de la 11 septembrie au fost "cu atat mai grave cu cat autorii lor au afirmat ca actioneaza in numele Domnului", intr-o scrisoare adresata arhipeiscopului de New York cu ocazia comemorarii a zece ani de la aceasta tragedie.
„In aceasta zi, gandurile mele se indreapta catre evenimentele sumbre din 11 septembrie 2001, cand s-au pierdut atatea vieti nevinovate”, scrie Papa in acest mesaj, adresat in engleza monseniorului Timothy Michael Dolan, care este si presedintele confederatiei episcopilor americani.
„Tragedia de la 11 septembrie este cu atat mai grava cu cat autorii sai au declarat ca au actionat in numele Domnului”, deplange Benedict al XVI-lea, pentru care „nicio circumstanta nu poate justifica actele de terorism”.
„Fiecare viata umana este pretioasa in ochii lui Dumnezeu si nu trebuie scutit niciun efort pentru a promova in lume un respet real fata de drepturile si demnitatea indivizilor si popoarelor”, scrie Papa, care se roaga pentru ca „un angajament mai ferm pentru mai multa dreptate si solidaritate sa ajute lumea sa se debaraseze de pedepsele care conduc adeseori la violenta”.
Benedict al XVI-lea aduce, de asemenea, un omagiu poporului american pentru „curajul si generozitatea sa” in timpul operatiunilor de salvare, precum si pentru „capacitatea sa de a regasi speranta si increderea”.