Ion Oncescu, campion mondial la skanderbeg, e acuzat de un bucurestean de 56 de ani ca, impreuna cu mai multe persoane, l-a scos in mod ilegal din propria casa. Mai mult, reclamantul a mentionat intr-o plangere depusa la Politia Capitalei ca, in urma evacuarii la care a luat parte si Oncescu, i-au disparut din casa 80.000 de euro, 750 g de aur, doua ceasuri si aparatura electronica.
Tom Baran, un barbat care detine o vila pe strada Lamaitei din sectorul 4, a depus recent o reclamatie la politie in care afirma ca a fost victima unui jaf. Acesta sustine ca totul a plecat de o inselaciune pusa la cale de Ion Antal, seful Intreprinderii de Constructii, Reparatii si Administrare Locativa (ICRAL) din sectorul 4, care incearca sa-i ia cu forta trei apartamente. In acest sens, Antal ar fi apelat, pe langa politie, la mai multi sportivi ca sa-l evacueze din casa. Printre cei care au luat parte la actiunea de evacuare a fost si Ion Oncescu, catalogat oficial drept unul dintre cei mai puternici oameni din lume. Tom Baran a depus ulterior o plangere pentru furt, violare de domiciliu si amenintare. El a mentionat ca, dupa ce grupul din care a facut parte si Oncescu a intrat in casa, din locuinta au disparut 80.000 de euro, doua ceasuri din aur, mai multe perechi de cercei, trei inele din aur decorate cu briliante, doua bratari, un lant de aur, un laptop, o camera video si un aparat de fotografiat semiprofesional. „Au intrat in casa mea in baza unui document ilegal, ca niste banditi. Voi recurge la toate mijloacele legale pentru a-mi gasi dreptatea. Eu nu il consider vinovat doar pe domnul Oncescu, despre care am inteles ca atunci cand nu face evacuari este sportiv de performanta, ci tot grupul care a intrat peste mine in casa”, ne-a declarat Tom Baran. Campion mondial cu ambele brate Ion Oncescu, in varsta de 32 de ani, detine cinci titluri de campion mondial de skanderbeg. El a devenit primul sportiv din istoria skanderbegului care a fost capabil sa devina dublu campion mondial timp de doi ani consecutiv, la categorii diferite de greutate: 90 de kilograme, in 2007, si 100 de kilograme, in 2008.
Campionul de skandenberg, intampinat „prieteneste” la Jilava: „Sa vina Oncescu sa-si vada moartea!”