Adrian Enache nu va renunta in veci la viata dubla pe care o duce de aproape doua decenii. Divortul de Corina si logodna cu Iuliana Marciuc se dovedesc a fi simple conventii pe hartie. Solistul se incapataneaza sa-si imparta viata intre cele doua femei, pe care le duce pe rand la mare, in weekenduri.
Viata sentimentala a lui Adrian Enache i-ar putea inspira cu siguranta si pe cei mai tari scenaristi de telenovele sud-americane. Cantaretul invarte pe degete doua femei, inca din tinerete. Daca lucrurile pareau ca au intrat pe un fagas normal in urma cu doi ani, cand Enache a divortat de Corina si s-a logodit cu Iuliana Marciuc, cea care i-a fost amanta 15 ani, timpul a dovedit ca solistul nu s-a putut rupe definitiv de fosta sotie. Cu toate acestea, prioritate in viata lui are Marciuc, cea alaturi de care s-a mutat intr-un superb apartament si in compania careia se afiseaza la evenimente mondene. Mai mult, cei doi isi petrec vacantele impreuna, iar in urma cu doua saptamani au bifat un weekend romantic la Mamaia, alaturi de fiul lor, David. Cu toate acestea, Enache face ce face si ajunge sa se imparta intre cele doua femei, caci weekendul trecut i l-a rezervat Corinei, pe care a invitat-o, surpriza, tot la Mamaia. Cei doi fosti soti au fost cazati la un complex luxos, de patru stele, fiind vazuti impreuna, duminica la pranz, chiar la restaurantul din incinta hotelului. Chiar daca, probabil, aceasta situatie nu-i pica bine deloc, Iuliana nu lasa impresia ca ar fi deranjata de acest comportament al logodnicului ei. Mai mult, vedeta nu-l condamna pe Enache nici macar pentru faptul ca, din cand in cand, mai petrece si in Bucuresti cate o noapte acasa la fosta sotie. De dragul fiicei lui, spune Marciuc.