Orasul Istanbul candideaza pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vara din 2020, a anuntat, sambata, premierul turc Recep Tayyip Erdogan.
„Anuntam intregii lumi candidatura noastra pentru JO din 2020, pe care o consideram extrem de importanta pentru tara noastra si poporul nostru”, a declarat Erdogan.
Pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2020 si-au mai anuntat candidatura Roma, Tokyo si Madrid, printre posibilele candidate numarandu-se si orasele Doha si Durban.
Termenul pentru depunerea candidaturilor este 1 septembrie. Orasul care va gazdui competitia din 2020 va fi desemnat de CIO, la Buenos Aires, in 7 septembrie 2013.