Seful delegatiei Fondului Monetar International (FMI), Jeffrey Franks, a declarat ca Romania a avansat semnificativ din punct de vedere economic, fata de 2009.
„In 2009 aveati una dintre cele mai slabe economii din lume, iar acum va situati intr-o pozitie mult mai buna decat alte tari din UE. Dorinta de a face progrese este evidenta. Romania a facut progrese economice remarcabile fata de anul 2009”, a declarat Franks.
Reprezentanti ai FMI, Comisiei Europene si ai Bancii Mondiale se afla la Bucuresti pentru o a doua evaluare a acordului stand-by de tip prevenit. De asemenea, oficialii vor analiza si modul in care au fost indeplinite tintele stabilite pentru primul semestru din 2011.
Rezultatele urmeaza sa fie prezentate luni, informeaza Realitatea.net.