Lucian Bute l-a pus la podea pe francezul Jean Paul Mendy in runda a patra, spre entuziasmul celor aproximativ 10.000 de spectatori. Modest, ca de obicei, boxerul a multumit asistentei si a plecat la Universitate, unde-l asteptau mii de fani. Nu si-a uitat iubita, alaturi de care a petrecut intr-un club.
Cu sufletul la gura a fost asteptat Lucian Bute. Sala, plina ochi inca de la primele meciuri, a rabufnit atunci cand spre ring a pasit „Mister K.O.”. Mendy, nefericitul adversar, l-a privit trist, dintr-un colt al „esafodului”. Cateva minute mai tarziu, cei doi pugilisti „taiau aerul” cu bratele. Bute l-a nimerit de vreo cateva ori. Nesemnificativ. Doar ii lua pulsul. Apoi, s-a urcat, usor, peste el. I-a simtit rasuflarea. Iar cand francezul si-a spus „am scapat cu ficatul”, croseul de stanga a lui Bute i-a scurtcircuitat gandurile. Game over, cu 20 de secunde inainte de incheierea rundei a patra. O ora mai tarziu, Lucian era purtat pe brate de catre fanii stransi la Universitate, pentru a-si sarbatori eroul. Noaptea nu se incheiase. Campionul a plecat la Marriott, iar de acolo a aterizat intr-un club. Alaturi de iubita lui, Elena, dar si de intregul sau staff, Lucian Bute a petrecut vreme de aproximativ doua ore. La cinci, idolul romanilor s-a retras in camera sa de hotel. Alaturi de iubita care i-a spus numai vorbe dulci atat timp cat el a suferit la sala, pentru a-i face pe romani fericiti.