Bacteria E.coli a provocat moartea unei femei in varsta de 78 de ani in Franta, in noaptea de vineri spre sambata, dupa ce aceasta fusese spitalizata in sectia de reanimare la Bordeaux (sud-vest), a anuntat Agentia regionala de sanatate (ARS), citata de AFP.
Pacienta era spitalizata cu sindrom hemolitic si uremic (SHU) generat de bacteria E.coli, din 24 iunie.
Acest deces ridica la 51 numarul total al victimelor acestei epidemii. Dintre acestea, 48 sunt inregistrate in Germania, una in Suedia si una in Statele Unite. Potrivit OMS, au fost confirmate 4.050 cazuri de infectare in 16 tari (14 tari europene, Canada si SUA), dintre acestea 3.900 fiind inregistrate in Germania.