Un detinut condamnat pentru talharie a evadat, joi, de la Penitenciarul Pelendava de langa municipiul Craiova, el fiind dat in urmarire de catre Politia Dolj, care a instituit filtre in tot judetul si l-a dat in consemn la frontiera.
Potrivit comisarului Florentina Popescu de la Politie Dolj, reprezentantii penitenciarului au anuntat evadarea detinutului in jurul orei 12.35.
„De urgenta au fost constituite filtre ale Politiei Rutiere, atat in Craiova, cat si in judet si am trimis semnalmentele pe care cei de la penitenciar ni le-au dat catre Politia de Frontiera si cei de la Transporturi Feroviare. De asemenea, am anuntat si inspectoratele de politie din judetele vecine”, a anuntat Florentina Popescu.