Alaturi de patronul Astrei a fost fiica acestuia, Adina, cea care s-a inscris deja la o scoala de aviatie.
Aparatul de tip Hawker 900 XP a fost prezentat cu fast la terminalul „Ion Tiriac” al aeroportului Baneasa. Pe langa „bijuteria” de 16,6 milioane de dolari, Niculae va primi saptamana aceasta si un elicopter pentru care va plati peste opt milioane de dolari. Cele doua aparate de zbor vor fi folosite atat pentru ca miliardarul de la Interagro sa se poata deplasa in interes de afaceri, dar si pentru compania de taximetre aeriene la care Adina Niculae detine 51% din actiuni, iar Interaviation 49 de procente. „M-am inscris deja la o scoala de aviatie. Sunt pasionata mai ales de elicoptere si este posibil sa ajung si la mansa”, a spus Adina Niculae. „Am cumparat aceste aparate de zbor pentru a face un business, nu neaparat din pasiune. Sper ca in doi ani sa imi amortizez investitia. Tarifele vor fi de lux, dar va asigur ca la cel mai jos nivel de pe piata. Pe viitor intentionez sa cumpar si un avion de 80 de persoane”, a explicat si Ioan Niculae.