Claudiu Niculescu, Eugen Trica, Cornel Frasineanu, Martin Tudor, dar si alte nume de fotbalisti cunoscuti, trag din greu la Scoala de Antrenori.
Carierele de fotbalisti le sunt, unora, pe final. Altii si le-au incheiat nu cu mult timp in urma. Si pentru ca fotbalul i-a facut „mari” si le-a dat sa manance, si inca bine, s-au gandit ca tot „sportul rege” este domeniul in care vor sa ramana. Claudiu Niculescu, Eugen Trica, Cornel Frasineanu, Martin Tudor si alti cativa fosti si actuali fotbalisti s-au inscris la Scoala de antrenori. Constiinciosi, acestia rar au ratat cursurile, si atunci doar daca s-au lovit de probleme urgente si fara alta cale de rezolvare decat prin absenta.
Zilele trecute, o noua sedinta cu „profesorii” in prim rol, cu „invataceii” cate doi in banca si cu pixurile in mana. Dupa doua ore de curs intensiv, elevii au iesit cu zambetul pe buze din clasa. Mai invatasera ceva despre fotbalul care te face mare doar daca invingi. Niculescu, Trica, Frasineanu si Tudor au batut cuba imediat ce s-au vazut in fata scolii, au mai povestit, apoi si-au urat numai de bine si au stabilit sa mai depene amintiri la urmatoarea sedinta