Din cele patru echipe romanesti care vor reprezenta Romania intr-o competitie organizata de Microsoft, la New York, una este formata din doi tineri din Botosani. "Imagine Cup 2011" a alaturat, in cele noua sectiuni, proiectele a peste 350.000 de studenti din peste 180 de tari de pe intreg mapamondul.
Tema centrala este, in acest an, imaginarea unor modalitati de a crea un viitor mai bun, folosind tehnologia, pentru rezolvarea celor mai grele probleme ale omenirii. Tinerii au trecut prin diverse etape de calificare, iar rezultatele preliminare arata ca patru echipe vor participa din partea Romaniei la etapa finala, care va avea loc in iulie la New York, SUA.
Cei doi botosaneni, Razvan Diaconu si Ciprian Maxim, sunt studenti la College of North West London si Universitatea Bucuresti.
Ei au intrat in competitie, la sectiunea „Digital Media”, cu un film de scurtmetraj ce arata cum hrana zilnica, profesia si familia pot fi „tangibile” chiar si pentru cei mai putin norocosi, imaginile fiind filmate chiar in Botosani. Ideea baietilor i-a calificat in finala alaturi de echipele ce reprezinta Brazilia, India, Oman, Taiwan si Ucraina. „Imagine Cup 2011” este o competitie creata de Microsoft in urma cu noua ani si a luat, in timp, proportii considerabile, punandu-se la bataie premii in valoare de zeci de mii de dolari.