Roxana Ciuhulescu si-a facut debutul in week-end-ul trecut, pe 21 mai, ca pilot in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2011in urma caruia a reusit sa obtina un loc pe podium. Prezentatoarea Pro Motor a castigat locul al treilea in cea de-a treia etapa a concursului desfasurat la Alba Iulia, pe traseul dintre localitatile Hapria si Straja, dupa ce a concurat pe un SEAT Ibiza Cupra TDI de 180 cai.
Desi este la prima astfel de participare, Roxana s-a descurcat onorabil spre mandria pilotului care a invitat-o sa participle la cursa, Andrei Mitrasca, cu care a si impartit masina de concurs. „Andrei mi-a propus sa concurez pe masina lui si am acceptat imediat. Dupa experienta de la etapa de Off Road a venit imediat aceasta oportunitate si nu am ezitat nici o clipa. Nu mi-am inchipuit ca voi avea emotii atat de mari, dar pana la urma totul s-a terminat cu bine. Am fost pentru o zi pilot profesionist si la final m-am bucurat si de un loc pe podium. E extraordinar ce reusesc acesti piloti de coasta sa faca pe un traseu de doar cativa kilometri.”, a declarat prezentatoarea Pro Motor imediat dupa terminarea cursei.
Masina de concurs a avut imprimat pe ea numele Roxanei, asa ca vedeta Pro Tv a avut parte de incurajari pe tot parcursul cursei de la toti fanii auto prezenti la eveniment. Desi Roxana nu a avut timp sa faca inainte de cursa recunoasterea traseului, ea a avut un parcurs notabil, intr-un regim ponderat, la vedere, fara riscuri, ceea ce i-a adus un bine meritat loc 3 la categoria automobilelor diesel. Astfel, vedeta Pro Motor si-a sarbatorit botezul pilotajului sportiv ca pilot profesionist printr-o clasare pe podium. Colegii de raliu au concluzionat ca desi a avut emotii foarte mari, Roxana s-a achitat extrem de bine de primul examen al coastei, fiind dupa patru etape pe locul trei in clasamentul general al automobilelor diesel. Etapa a fost castigata de Lucian Hora care concureaza pe un monopost Lola F3000, el fiind campion en-titre.
„Multi spectatori au venit la cursa doar pentru Roxana Ciuhulescu. A fost un privilegiu ca pe masina mea sa fie scris numele ei. Colaborarea cu ea mi-a adus noroc si am avut un rezultat excelent in conditiile in care am avut o singura mansa de concurs disponibila. De la primii kilometri pe care Roxana i-a parcurs dimineata inainte concurs, pe drumul de legatura, am simtit ca stapaneste foarte bine masina si nu am avut nici o emotie ca nu se va descurca. O felicit pentru abordarea profesionista de care a dat dovada pe tot parcursul etapei si sper ca aceasta experienta sa o repete cat de curand.”, a declarat Andrei Mitrasca, pilotul care a initiat-o pe Roxana in lumea curselor de viteza in coasta.