Italianul Pietro Ferrero, directorul companiei de dulciuri "Ferrero", a murit la 47 de ani. Aflat in Africa de Sud, acesta a facut atac de cord in timp ce se plimba cu bicicleta.
Pietro Ferrero era unul dintre cei mai apreciati oameni de afaceri din Italia, fiind directorul general al gigantului dulciurilor – Ferrero, care produce, printre altele, brandurile Ferrero Rocher, Nutella, Kinder, Mon Cheri si Tic Tac. Italianul, in varsta de 47 de ani, se afla intr-o calatorie de afaceri in Africa de Sud, insa voiajul s-a sfarsit tragic pentru el. Mare pasionat de sport, Pietro, unul dintre mostenitorii imperiului Ferrero, a profitat de cateva ore libere si a iesit la plimbare cu bicicleta impreuna cu fratele sau, Giovanni, pe Victoria Road, din apropiere de orasul Llandudno. La un moment dat, lui Pietro i s-a facut rau si a cazut. Se pare ca magnatul italian ar fi facut atac de cord, desi circumstantele accidentului nu au fost stabilite cu exactitate. Pietro Ferrero era casatorit si avea trei copii. Compania Ferrero este un gigant mondial al ciocolatei. Tatal lui Pietro, Michele, in varsta de 85 de ani, este inca presedinte onorific al companiei si, conform reputatei reviste „Forbes”, este cel mai bogat om din Italia, cu o avere de 18 miliarde de dolari. Compania Ferrero Rocher a fost infiintata de bunicul lui Pietro Ferrero in anul 1942 si, la inceput, a avut ca piata de desfacere regiunea Piemont. Pentru ca in perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial era foarte dificil de obtinut ingredintele pentru dulciuri, batranul Pietro Ferrero a decis sa exploateze una dintre resursele care abundau in regiunea in care locuia, respectiv alunele de padure. Pietro Ferrero a inceput sa lucreze la compania infiintata de bunicul sau in 1985 si a dovedit ca se descurca de minune in afaceri. Ministrul italian de Externe, Franco Frattini, l-a descris pe Ferrero ca un om de afaceri „exceptional de talentat, inzestrat cu o viziune strategica si o sensibilitate profunda”, aducand beneficii enorme economiei italiene.