Nelu Gruia, fostul politist din Craiova care si-a impuscat sotia si fiica, va ramane alaturi de consoarta sa si dupa moarte. Ei vor fi inmormantati astazi in cimitirul Ungureni din Craiova, unul langa celalalt. Intre timp, fiica lor si-a revenit din anestezie, dar a ramas internata la Terapie Intensiva.
Cu toate ca rudele lui Carmen Gruia isi doreau ca aceasta sa fie inmormantata in Cluj, in localitatea sa natala, in cele din urma s-a decis ca trupul femeii sa ramana la Craiova. Ea va fi ingropata alaturi de cel care i-a luat viata, sotul sau, Nelu Gruia. „Cei doi soti vor fi ingropati in acelasi cavou, unul langa celalalt. L-am cunoscut personal pe Nelu, a fost un om minunat. Era foarte calm si devotat familiei, nu imi explic ce s-a intamplat”, a declarat Tudorica Mihalache, preotul care va oficia slujba de inmormantare. Sotii Gruia au fost depusi la capela din cimitirul Ungureni, iar astazi vor fi condusi pe ultimul drum. Intre timp, cei din apropierea familiei discuta despre cele intamplate. Unul dintre amicii fostului politist a spus ca, in urma cu ceva vreme, Nelu Gruia isi vanduse cele trei arme pe care le detinea la un magazin specializat din Craiova. In dimineata zilei de luni, insa, cu o zi inainte de crima, acesta s-a dus la magazinul respectiv si a luat inapoi doar pistolul Glock, cu care si-a impuscat ulterior sotia si fiica. Amicul lui Gruia povesteste ca acesta i-ar fi zis ca „nu se simte in siguranta” fara pistol. „Ce s-a intamplat cu mami” Sandra Gruia, fiica politistului, cea care a scapat cu viata dupa ce a impuscat-o tatal sau, s-a trezit ieri din anestezie. „A intrebat mereu „ce s-a intamplat cu mami?”. Plangea si spunea ca vrea sa plece din patul de spital sa-si vad mama. Inca nu i s-a spus ca ambii parinti sunt decedati si nu a fost audiata, pentru ca starea ei este instabila, inca nu a trecut de momentele critice”, a declarat doctor Cristina Geormaneanu, purtator de cuvant al Spitalului Judetean de Urgenta Dolj. Tanara impuscata de tatal sau nu stie ca parintii ei sunt ingropati azi: „Un soc emotional i-ar putea fi fatal!”