Andrei Mutulescu a murit luni seara pe terenul de fotbal. Jucatorul echipei de liga a doua Juventus Bucuresti a facut infarct in timpul unui meci cu prietenii.
Medicii de la SMURD au incercat in zadar sa-l resusciteze, mai bine de doua ore, insa a fost prea tarziu.
Andrei Mutulescu avea 23 de ani si juca de mai bine de un an la Juventus Bucuresti, dupa ce inainte, evoluase la UTA si Farul Constanta.
„Pur si simplu s-a prabusit. A cazut fara sa-l loveasca nimeni, fara sa-i faca nimeni nimic. S-a prabusit. A mai avut o problema, ceva de genul asta, acum doua luni de zile”, a spus Marian Dobre, unul dintre prietenii lui Andrei, conform Realitatea TV.