Politistii constanteni au deschis o ancheta dupa ce, duminica dupa-amiaza, un cioban a gasit, la marginea unei paduri, un tanar de 18 ani, care era batut si legat, iar suspectii in acest caz sunt alti doi tineri.
Reprezentantii Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta spun ca vineri dupa-amiaza un tanar de 18 ani, din comuna constanteana Darabani, a plecat impreuna cu doi amici si cu o fata, cu masina, spre Borcea (Calarasi).
Pe drum, in apropierea unei liziere de la marginea comunei Castelu, cei doi baieti l-au batut si l-au legat pe tanarul de 18 ani, dupa care au plecat mai departe, abandonand victima acolo.
Tanarul de 18 ani a fost gasit duminica dupa-amiaza de catre un cioban, dupa aproape 48 de ore petrecute afara in frig, si a fost transportat la spital.
El a fost transportat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, in stare grava, cu multiple leziuni la cap si torace, fiind supus si unei interventii chirurgicale.
Potrivit medicilor, luni dimineata starea tanarului era stabila, viata sa nefiind in pericol.