Doua perchezitii au loc, azi dimineata, in Capitala, la spatii comerciale din Sectorul 5 apartinand lui Bercea Mondialul, care au fost inchiriate de alte persoane, a declarat purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Diana Sarca.
Cele doua perchezitii se fac in baza unor autorizatii emise de Tribunalul Olt, politistii de la Sector 5 fiind imputerniciti sa le puna in aplicare, a precizat Diana Sarca.
Anchetatorii vizeaza spatii comerciale apartinand lui Bercea Mondialul, unul din acestea aflandu-se in strada Mihail Sebastian. Spatiile sunt, in prezent, inchiriate altor persoane.
Peste 200 de politisti si jandarmi din judetul Olt au descins in mai multe locuinte apartinand lui Sandu Anghel si fratilor sai, cercetarile facandu-se pentru evaziune fiscala si spalare de bani. Anchetatorii au gasit, in timpul perchezitiilor, la unul dintre imobilele unuia dintre fratii lui Bercea Mondialul 200.000 de euro.