Comportamentul familiei accelereaza procesul de maturizare al copiilor

Cum sa o impiedic sa se maturizeze devreme? „Fiica mea in varsta de zece ani este un copil deosebit. Deja ma ajuta la treburile gospodaresti, chiar si la ingrijirea surioarei mai mici, este foarte preocupata de igiena personala si simt ca se maturizeaza. Nu mai are chef sa se joace cu fetele de varsta ei, petrece destul de mult timp citind carti, dar nu vrea sa iasa in aer liber. Cum sa o impiedic sa se maturizeze prea devreme?” Doinita Matei – Constanta Raspuns: Intrebarea m-ar putea duce cu gandul ca, dupa parerea ta, acesta este un fenomen rarisim, chiar o exceptie care te pune pe ganduri. Pe mine una ma bucura ca inca mai exista fetite linistite si cuminti, ancorate in familie si dedicate studiului. Fetita ta se comporta cat se poate de normal si nu trebuie sa te mai puna pe ganduri in niciun fel comportamentul ei. Pubertatea cunoaste o usoara coborare in structura varstelor cronologice, manifestandu-se o precocizare a inceputului maturizarii si o accelerare a evolutiei acesteia. Desi pubertatea este un fenomen cu preponderenta al maturatiei biologice, presupune si modificari psihologice, de mare sensibilitate la influentele noi si vechi ce se exercita asupra fetitei, iar caracteristica principala este aceea a armonizarii laturilor dezvoltate dizarmonic pana acum, inclusiv prin procesul educatiei primite in familie. De aceea apare evidenta unor maturizari, recuperari ale unor insusiri psihice insuficient formate in decursul perioadelor anterioare de dezvoltare. Sunt convinsa ca exemplul tau personal si al celorlalti membri ai familiei a constituit un model pozitiv, ceea ce i-a accelerat procesul de maturizare psihica reflectata in comportament. Iti recomand sa te comporti normal cu ea ei si sa intensifici cat poti de mult comunicarea deschisa, sincera si fara suspiciuni. Cum sa-l fac sa renunte la minciunele? „Sunt mamica unui baietel de cinci anisori, pe cat de frumos si de istet, pe atat de mincinos. Ne minte pe toti in casa, cand il iau de la gradinita imi spune ca l-a tras de ureche doamna educatoare, ca l-a lovit un anumit coleg sau ca nu a mancat pentru ca l-a durut capul si burtica. Cum sa-l fac sa renunte la minciunele?” Cornelia Panaite – Bucuresti Raspuns: La varsta de cinci ani, orice copil poate fi considerat un pseudomincinos si nu un mincinos. Acum el traieste intr-o lume proprie, formata din combinatii de real si imaginar, lume care-i apare alterata doar adultului ce nu patrunde intotdeauna sensurile simbolice ale limbajului copilului. De aceea, copilul poate emite, la inceput in mod involuntar, diverse minciunele, unele pentru amuzament si altele pentru a comunica indirect parintilor anumite lucruri in ceea ce-l priveste. Intr-adevar, ai sesizat foarte bine si trebuie sa faci ceva ca jocul acesta sa nu se transforme in obisnuinta si, in mod special, copilul sa nu constientizeze faptul ca mintind are sau va avea vreun avantaj, intr-un fel sau altul. Te sfatuiesc sa analizezi imprejurarile in care copilul invoca anumite situatii care sunt traumatizante pentru el. Te rog sa nu-l mai invinovatesti de minciuna, deoarece se va simti un neinteles in ochii tai si acesta ar putea constitui precedentul unei indepartari afective fata de tine.