La Spitalul "Sfanta Maria" din Iasi au inceput investigatiile medicale pentru a fi indentificat sexul unui nou-nascut. Bebelusul a luat nastere la Maternitatea din Bacau in urma cu cateva zile.
Copilul a fost transferat la Iasi pentru analize amanuntite. „Este vorba despre un copil aflat in stare de intersexualitate. A fost adus la Iasi pentru stabilirea, identificarea sexului. Au fost luate probe genetice si hormonale. Deocamdata, din punct de vedere genetic, este de sex feminin. Urmeaza sa primim si rezultatele analizelor hormonale. In functie de aceste analize se va alege si sexul copilului”, a explicat doctorul Catalina Ionescu, din cadrul Spitalului „Sfanta Maria”. Parintii bebelusului vor ca acesta sa fie ajutat pentru a fi de sex feminin. Medicii mai sustin ca nou-nascutul nu are alte probleme de sanatate.