Pe 3 martie, Cornel Pasat si stripperii lui isi vor muta celebrul show de martisor in cunoscutul club din Capitala. Desi in ultimii trei ani au dansat pe scena Salii Palatului, anul acesta au cautat ceva mai spectaculos.
Cornel Pasat a dorit ca reprezentatia sa din acest an sa se desfasoare pe o scena superperformanta si a ales pe cea de la Bamboo, care a fost construita de fondatorii celor de la Cirque du Soleil, Moulin Rouge – Paris si Teatrul Aristin din San Remo. „Spectacolele noastre aduc in fiecare an ceva nou, dar anul acesta va fi cu totul special”, promite Pasat. Accesul barbatilor in club va fi restrictionat intre orele 22.00 si 00.00, cat dureaza show-ul Flamingo Boys, insa dupa miezul noptii si ei vor avea parte de surprize.