Dragos Bucur: „Intre vindecarea de diabet si premiul Oscar, as alege vindecarea”

Aveti deja un palmares impresionant pentru un actor tanar. Cum si cand a inceput pasiunea pentru teatru si film?

Eram in clasa a XI-a si era o fata de care imi placea. Am vorbit cu ea, dar nu a iesit nimic… Dar am ajuns sa intru in gasca de la Teatrul „Podul”, unde erau si Geanina Corondan, si Alexandru Papadopol… De acolo a urmat facultatea de actorie, castingurile si deja se stie restul. Toti cei care am inceput acolo am ajuns undeva in acest domeniu, fie film, fie televiziune.

Ati ajuns sa jucati alaturi de starurile de la Hollywood in productia „The Way Back”, dupa foarte multe filme romanesti. Care este diferenta intre „ei” si „noi” la o zi de filmare?

Mie imi place mai mult la noi! Ce sa zic? „The Way Back” este un film aparte, pentru ca este produs de o casa independenta. Erau si 17 ore de filmare pe zi, saream peste mese. Am fost sapte insi si era normal sa interactionam, sa vorbim. Dar fiecare avea rulota lui, una cat un apartament de la noi… Si, dupa ce filmam, fiecare se ducea in rulota lui. Collin Farrel nu statea la vorba. Dar sunt foarte seriosi. Ei respecta munca, respecta contractul, pentru ca e o competitie acerba. In America, noua din zece oameni sunt actori!

Daca e sa va facem un portret, ar reiesi un roman fericit: cariera merge foarte bine, aveti o familie frumoasa… Lipseste ceva?Probleme are toata lumea, nu pot sa zic ca eu nu am. Am castigat bani, dar vorbim de bani la nivelul Romaniei, nu la cel de afara. Este foarte greu sa iti mentii cariera. Eu merg la castinguri in Londra, am fost deja de cateva ori si aceste drumuri costa. Cate poti sa faci? Pentru fiecare auditie cheltuiesc cam sase sute de euro, fara sa stiu daca iese ceva sau nu. Trebuie sa investesti sau sa te muti acolo. Avem foarte multi actori care termina facultatea si ajung agenti imobiliari, barmani sau mor de foame, de-aia ajung sa faca reclame pentru doua sute de euro. Victor Rebengiuc zicea ca in aceasta meserie norocul joaca un rol important. Pentru ca actoria este o meserie. Cu reguli, cu mijloace tehnice. Nu este hobby, nu e nici macar vocatie. Este o meserie.

Ati infiintat o asociatie care organizeaza cursuri de actorie de film. Aveti de gand sa o „institutionalizati”, sa devina, sa zicem, o sectie a UNATC?Nu!! Asociatia este facuta de mine si partenerii mei si noi speram sa creasca in timp. Nu a fost gandita pentru binele cinematografiei romanesti, pentru ca noi vrem sa castigam din ea. Acum nu aduce bani, dar va aduce. Avem deja 24 de absolventi si alti 30 care vin acum. Atuul nostru sunt cei care predau. Este vorba de actori, cum e Papadopol, operatori ca Vivi Dragan, regizori ca Tudor Giurgiu sau Porumboiu, oameni de montaj. Sunt chestii pe care nu le inveti in facultate. Filmam fragmente din cursuri si le montam apoi ca scurtmetraje. O sa mergem cu ele la festivaluri la un moment dat.

Multi dintre fanii dvs. se intreaba cand reveniti la teatru. Nu mai revin. Am senzatia ca teatrul romanesc a ramas in urma, in timp ce filmul tine pasul cu ce e afara. De opt ani nu am mai fost intr-o sala de teatru. Am senzatia ca se pierde timpul acolo. Or… eu nu sunt bugetar.

Nu este un secret ca suferiti de diabet. Haideti sa presupunem un scenariudaca peste un timp ar veni celebrul pestisor de aur si v-ar spune ca va indeplineste o dorinta, punandu-va sa alegeti intre vindecare si premiul Oscar pentru interpretare, ce ati alege?(face o pauza lunga) Intre vindecare si premiul Oscar as alege vindecarea… Premiul iti aduce multe bucurii, intr-adevar, dar si probleme. Nu sunt absurd sa spun ca imi place sa am diabet. Am mai spus-o, m-a ajutat sa inteleg foarte multe lucruri. Dar nu e bine sa fii bolnav…

Sunteti casatorit cu Dana Nalbaru, care este, parca, ceva mai „vizibila” decat dvs. Cum e intr-o familie cu doua vedete?La noi sensul de vedeta este folosit aiurea… Ce vedeta? Care vedeta? Suntem doi oameni normali, care stau la bloc, platesc intretinerea… Eu nu stau cu cantareata, ea nu sta cu actorul. Suntem Dragos si Dana.

Ce este mai greu? Sa stati o zi la filmare sau o zi cu fetita dvs.? Cine zice ca e usor sa stai cu un copil minte. Sau nu are copii. Sau are, dar nu se ocupa. Eu cu Sofia ma inteleg bine, ne jucam mult impreuna. Avem si un catel, si o pisica. Dar e greu atunci cand lipsesc. Cu copiii trebuie sa ai o legatura constanta, pentru ca, dupa o absenta de o saptamana, trebuie sa reiei totul. Este un copil bun, nu e pasionata de culoarea roz, se imbraca mai sui, asa, cu hanorac… nu e cu rochite si fustite.

Va faceti o casa ecologica la Balotesti. Cand va fi gata?Pai ne-am apucat de ea in august anul trecut si peste trei saptamani, o luna, ne mutam. Este o casa construita dupa un stil „minimalist”, cu panouri cu spuma vegetala, cu geamuri mari si curte mare. O sa stam cu parintii mei, pentru ca sunt doua etaje. Eu si tatal meu lucram impreuna de trei ani, ma ajuta cu micile afaceri pe care le-am pornit, ne ajuta si cu fata.

Unde mergeti cand aveti un pic de timp liber?La Olimp. Ne place acolo, ca e liniste. Si la munte, la Bran. La Bran avem un prieten foarte bun, acolo am facut nunta, acolo am botezat-o pe Sofia… Dar nu prea avem timp.

Aveti aici, la sala de curs, un caine maidanez. Ce e cu el?El e Pacala. E semi-maidanez. Se tinea dupa mine acum noua ani, cand era pui, asa ca l-am luat. E cuminte, nu musca. Acum catva timp am alergat dupa un gunoier care voia sa il bata cu o bata. Mama, ce-am fugit dupa el! Daca il prindeam… Cum poti sa dai intr-un caine?