Cei 33 de mineri chilieni isi pierdusera orice speranta, lucru care le intunecasera gandirea si erau aproape sa se manance intre ei.
Cei 33 au luat in considerare atat o sinucidere simultana, cat si acte de canibalism.
„I-am spus unui prieten: „Daca tot continuam sa suferim, ar fi mai bine sa mergem cu toti la refugiu, sa pornim un motor si sa lasam monoxidul de carbon sa-si faca treaba, sa renuntam. Cred ca toti gandeam la fel. In acel moment nu era un act de sinucidere, ci mai degraba sfarsitul suferintei. Urmam sa murim oricum”, a spus Zamora, unul dintre mineri.
„Inainte sa raman acolo, eram un tip fericit. Sa fiu blocat in subteran, sa-mi vad prietenii murind langa mine, rocile cazand… O parte din mine a ramas acolo”, a mai spus Zamora.