Chiar daca are mana in ghips, "Dodel" trage din greu in Turcia. Stelistul are parte de cele mai epuizante sedinte de pregatire dintre toti elevii lui Lacatus.
La finalul meciului cu Serif Tiraspol, Cristi Tanase primea o veste destul de dura. In urma unei accidentari, fotbalistul se alegea cu mana in ghips pentru trei saptamani. „Dodel” a pierdut astfel convocarea la nationala si dreptul de a mai juca in amicalele Stelei din Turcia. Lacatus si stafful medical au decis insa ca Tanase sa ramana alaturi de echipa in Antalya si sa urmeze un program de pregatire special. Dupa doua zile de repaus total, capitanul din Ghencea a inceput pregatirea in forta. „Dodel” a primit sarcina sa faca 30 de alergari lansate a cate 200 de metri fiecare si multe alte exercitii care l-au epuizat la final pe mijlocas. „Trebuie sa traga tare ca sa fie in forma maxima pana la meciul cu Universitatea Craiova. Tanase se pregateste bine, suntem multumiti de el”, ne-a spus unul dintre oamenii din stafful Stelei. Capitanul Stelei va avea parte aproape in fiecare zi de antrenament dure, asta si pentru ca acesta nu are voie sa joace in meciurile amicale.