Ploile torentiale care au devastat regiunea muntoasa din apropiere de Rio au provocat moartea a peste 500 de persoane, a anuntat, in noaptea de joi spre vineri, presa braziliana, referindu-se la "cea mai mare catastrofa naturala" inregistrata pana in prezent in aceasta tara.
Potrivit unui bilant realizat de site-ul G1 al grupului de presa Globo, inundatiile si alunecarile de teren provocate de ploi, in noaptea de marti spre miercuri, s-au soldat cu 506 morti.
Potrivit G1, care citeaza municipalitatile vizate, au fost inregistrate 225 de decese la Nova Friburgo, 223 la Teresopolis, 39 la Petropolis si 19 la Sumidouro.
Presa braziliana a subliniat ca aceasta tragedie „este considerata drept cea mai mare catastrofa naturala din istoria tarii”.
Ea o depaseste pe cea de la Caraguatatuba, pe litoralul nordic al statului Sao Paulo, vazuta pana in prezent ca fiind cea mai devastatoare, cu 436 de morti in 1967.