Un roman a fost arestat in Venezuela sub acuzatia de trafic de droguri. Potrivit autoritatilor sud-americane, romanul este primul traficant pe care l-au prins anul acesta.
Ilie Tudor Pascalau, in varsta de 52 de ani, facea parte dintr-o retea internationala, specializata in traficul de stupefiante. Acesta era urmarit si de Politia Romana inca din 2004. Potrivit anchetatorilor, Pascalau, care este originar din Craiova, s-ar fi refugiat in Venezuela dupa ce Tribunalul Dolj l-a condamnat in doua dosare penale, unul pentru inselacine si unul pentru prostitutie si proxenetism. Pascalau ar putea fi extradat in Romania, cu toate ca este cunoscut faptul ca prezenta urmaritilor international este tolerata in Venezuela, atata vreme cat acestia cheltuiesc acolo sume importante de bani.