O companie aeriana va lansa in curand un calendar sexy pentru anul viitor, in care vor aparea in ipostaze senzuale 21 de stewardese si doi insotitori de zbor din echipajul companiei aeriene. "Modelele" au indurat frigul la sedinta foto, care a avut loc miercuri noapte, intr-un hangar din incinta Romaero, insa au spus ca efortul a meritat pentru ca a fost cu un scop nobil.
Calendarul Blue Air pe 2011 va aparea in editia din decembrie a unei reviste cu care compania aeriana colaboreaza, dar va fi vandut si la bordul avioanelor. Initial, realizatorii au vrut ca pentru fiecare luna sa apara o fata, insa au avut foarte multe cereri din partea stewardeselor si au ales 21 de „modele”. Mai mult, in calendar vor aparea si doi insotitori de zbor. Pasagerii vor putea vedea fotografii din timpul sedintelor foto in editia de iarna a revistei de bord a companiei Blue Air. Fondurile stranse in urma vanzarii calendarelor vor fi donate unor asociatii de copii. Insotitoarele de bord care au participat la sedinta foto de la Romaero au indurat, in tinute sumare, frigul, dar ne-au spus ca, atata timp cat scopul este unul nobil, efortul a meritat. Catalin, DJ-ul renumitului cantaret Edward Maya, a fost si el prezent la eveniment si a profitat de ocazie pentru a poza in ipostaze haioase.