Dana Nalabaru este extrem de ocupata cu inregistrarea noului sau album si cu cresterea fiicei sale, insa incearca sa-si faca timp si pentru micile sale placeri.
Desi isi imparte timpul intre familie si cariera acesta reuseste din cnd in cand sa mai citeasca si cate o carte.”Viata mea personala este in acest album – trecut, prezent si planuri de viitor. Cei care m-au inspirat au fost si cele doua persoane importante din viata mea, sotul si fiica mea, Sofia. Timpul meu se imparte acum intre familie si cariera. Nu mai am atat de mult timp liber pentru a citi cum aveam inainte, desi mi-ar placea foarte mult acest lucru. Din cand in cand insa, atunci cand aud de o carte buna, imi fac timp pentru ea si o citesc pe nerasuflate”, a declarat artista pentru revista VIP.