Desi era nas, patronul Stelei a lasat dansul si distractia pentru a viziona, alaturi de varul sau, Giovani Becali, meciul Romaniei cu Franta.
Patronul Stelei s-a prezentat sambata seara in zona Otopeni, la Ambasad’Or Events, alaturi de familia sa. In selectul amplasament a avut loc nunta nepotului sau, Adi Becali, unde Gigi a fost nas. Spre deosebire de nunta lui Toma, la care a participat acum doua saptamani, Becali nu a mai fost pus pe harta. Ba mai mult, el a fost sufletul petrecerii. A fost mereu primul la dansuri, iar miscarile sale au atras privirile tuturor invitatilor. Si pentru a se mentine in forma, patronul Stelei a fost mult mai precaut cu paharele de sampanie. Totusi, filmul s-a rupt la ora 22.00. Desi toata lumea il invita la dans, Gigi Becali s-a scuzat politicos si s-a retras alaturi de varul sau, Giovani. Au plecat din salonul in care avea loc nunta si s-au mutat intr-un separeu, pentru a vedea partida Franta – Romania. „Sa vezi ce-i arde „Motanu'””, a tresarit Gigi in momentul in care au fost anuntate echipele, incantat ca Bogdan Stancu era titular. Au urmat apoi urlete la fiecare actiune a tricolorilor: „Hai tata, hai pe ei, trage la poarta”. Giovani Becali a urmarit mult mai calm, tresarind doar la marea ocazie a lui Sapunaru. Pana la urma, chiar daca reusitele lui Remy si Gourcuff i-au afectat serios entuziasmul, Gigi s-a intors printre nuntasi. Si s-a mai lipit de cateva hore dupa ce si-a revenit din amaraciunea provocata de infrangerea nationalei. Suparare cu Florescu Echipa de start trimisa de Razvan Lucescu in meciul cu Franta a provocat reactii diferite din partea lui Gigi si a lui Giovani Becali. Daca primul a remarcat imediat ca Stancu este titular, al doilea a fost nemultumit de titularizarea lui George Florescu . „Oare cat o sa mai insiste cu asta?!”, s-a intrebat retoric Giovani.