Unul dintre cei 33 de mineri chilieni captivi in subteran de la inceputul lunii august a devenit tatic. Fiica lui, Esperanza, a fost botezata dupa numele taberei instalata in zona accidentului.
Ariel Tacona Yanez, in varsta de 29 de ani, a aflat la 700 de metri in subteran, acolo unde este captiv, ca a devenit tatic. Barbatul este unul dintre cei 33 de mineri care au ramas blocati sub pamant la San Jose, in Chile. Sotia lui Ariel, Elisabeth, a nascut, la o clinica din oraselul Copiapo, o fetita de 3,500 kilograme si 48 de centimetri. Atat mama, cat si fetita sunt perfect sanatoase. Micuta a fost botezata Esperanza (n.r. – Speranta), dupa numele taberei care a fost instalata de familie in zona in care se afla mina. Proaspatul tatic a aflat deja ca are o fetita, lucru pe care si l-a dorit de multa vreme, dat fiind ca pana acum a avut doar doi baieti. Nasterea a fost filmata, inregistrarea fiindu-i trimisa lui Ariel in subteran. „Isi dorea enorm o fetita, asa ca nu are cum sa nu fie bucuros. Cel mai mult insa imi doresc sa iasa cat mai repede la suprafata, sa-l vad langa mine si sa ne putem creste impreuna fetita”, a declarat sotia lui Ariel Yanez, Elisabeth. In subteran se mai afla un miner, Victor Zamora, care va deveni si el tatic, sotia lui, Jessica, fiind in a treia luna de sarcina. Cei doi viitori parinti nu stiu, deocamdata, sexul bebelusului. Vor fi scosi in capsule de otel Cei 33 de mineri prinsi la 700 de metri in subteran in Chile vor fi scosi la suprafata in niste capsule de otel. Acestea vor avea 2,5 metri inaltime si 250 de kilograme. Pana acum, utilajul de forare care lucreaza in zona in care sunt prinsi minerii a ajuns la 283 de metri adancime. Muncitorii vor fi adusi la suprafata, conform estimarilor autoritatilor locale, inainte de Craciun.