Dana Nalbaru trece printr-o perioada mai grea din cauza faptului ca nu are atat de multe concerte pe cat si-ar dori, iar aceasta situatie o preocupa destul de mult. Ea a impartasit cititorilor sai indignarile si nemultumirile pe care le-a avut pana acum, dar si momentele fericte traite alaturi de sotul si fiica ei.
Dana Nalbaru reuseste sa treaca de clipele de neliniste si neincredere cu ajutorul familiei, dar mai ales al fiicei sale care simte cand artista este cel mai vulnerabila si chiar atunci ii face cate o declaratie mamei sale care o remonteaza. Iata ce marturiseste Dana pe blogul sau.
„Mi-am dorit sa plec din Bucuresti pentru cateva zile… spuneam ca am avut ganduri… o mie. Acum sunt bine, dar n-am fost. A fost iar o perioada din aceea in care parca nimic nu functiona, parca nu gaseam cale de iesire dintr-un impas si-am preferat sa tac. Sa ma adun, sa-mi sterg lacrimile singura si sa ma redescopar, sa aflu unde mi-e puterea si sa merg mai departe. Inca nu-i perfect, dar stiu ca sunt libera sa fac ce vreau, cand vreau, cum vreau… Acum cateva zile Sofia m-a luat in brate si mi-a spus dintr-o data, fara sa o intreb nimic: „Si el te iubeste”. „Cine mami?”, am intrebat. „Cum cine? Doamne, Doamne. Mi-a spus acum ca te iubeste.”…Am plans mult dupa ce a adormit iubita mea mica… nu-mi dadusem seama cat de bine ma poate simti. Si cum ma poate vindeca…”, a declarat Dana Nalbaru care si-a gasit linistea sufleteasca datorita fiicei sale.