Dependent de Twitter, comicul britanic Russell Brand, in varsta de 35 de ani, profita de orice moment liber pentru a posta pe contul personal fotografii haioase care il au ca protagonist.
Zilele trecute, Brand s-a gandit sa le arate prietenilor lui internauti cum arata atunci cand da iama prin dulapul viitoarei lui sotii, cantareata americana Katy Perry, in varsta de 25 de ani. Dupa cat se pare, Russell a fost teribil de incantat de peruca mov, pe care Katy a purtat-o recent pe scena, de vreme ce a tinut in mod special sa se fotografieze cu ea.