Coordonatoarea de joc a echipei nationale de handbal feminin a Turciei, Yeliz Ozel, s-a transferat la vicecampioana Europei, Oltchim Rm. Valcea. La sosirea in Romania ea a avut parte de o primire calduroasa.
Oltchim nu se multumeste cu finala Ligii Campionilor, jucata in acest an, si vrea sa se incoroneze regina Europei in sezonul urmator. Echipa valceana nu a lasat nicio jucatoare importanta sa plece si, mai mult, incearca sa transfere jucatoare valoroase pentru a se intari si mai mult. Noul antrenor al valcencelor, Peter Kovacs, a cerut-o in mod expres pe coordonatoarea de joc Yeliz Ozel, cu care a lucrat timp de trei sezoane la nationala Turciei. Jucatoarea de 30 de ani ii va lua locul pe linia de 9 metri Narcisei Lecusanu, care s-a retras din activitate la finalul sezonul trecut. „E o jucatoare pe care am incercat sa o aducem inca din 2008, este al treilea an la rand in care deschidem negocieri si de data aceasta am reusit”, a declarat presedintele Oltchimului, Ion Gavrilescu, dupa realizarea transferului. Handbalista a sosit sambata in Romania si a fost asteptata la aeroport de reprezentatii clubului, care au intampinat-o cu un buchet imens de trandafiri albi. Ozel s-a aratat foarte incantata. „Sunt foarte bucuroasa ca am ajuns la o echipa asa de valoroasa, unde am auzit ca este o atmosfera excelenta. In luarea acestei decizii a contat si faptul ca antrenorul echipei este Peter Kovacs, pe care il cunosc foarte bine. Imi place Romania, e o tara balcanica si noi, balcanicii, ne simpatizam reciproc”, a spus jucatoarea turca.